Înainte de a alege calea spre FIV am petrecut 2 ani cu inverstigații legate de imposibilitatea de a obține o sarcină. Nici nu aveam prea multe informații atunci, eram și relaxați. Cumva, nu ne imaginam că totuși să ai un copil poate fi complicat și chiar imposibil în anumite cazuri.
În primul an am pierdut ceva timp pe la cabinetul Dr. Crișan Anca cu care au născut câteva prietene și care erau mulțumite :). Specializată în ginecologie clasică dumneaiei mi- a dat de vreo două ori să fac analizele standard pentru femei, vreo 2 spermograme pentru soț și o recomandare pentru Semen Sutra și răbdare. Mi-am pierdut răbdare după ce era clar că nu mergem nicăieri dar despre asta în alt articol.
În al doilea an am decis să luăm lucrurile mai metodic și am mers, având și un abonament, la clinica Medsana. Altă abordare, mult mai organizată sub îndrumarea Dr. Anca Popa a dus la aceleași concluzii confuze dar măcar ne- a recomandat să mergem către un specialist în infertilitate. Tot Dr. Anca Popa ne-a prezentat varianta colaborării Medsana cu o clinică de fertilizare din Grecia- Genesis Athens. Colaborare urma să înceapă din toamna, noi fiind în mai, iunie la acel moment.
Cum L-am Cunoscut pe Dr. Andreas Vythoulkas
Pe Dr.Andreas Vythoulkas l-am cunoscut ca medic specialist în infertilitate pe site-ul clinicii Medsana. Mi-a plăcut colaborarea cu Medsana, facilitatea cu care făceai programări și analize la ei și faptul că nu se devansau consultațiile cu mai mult de 10-15 minute așa că am decis să consultăm un specialist în infertilitate tot la ei.
Am mai văzut o serie de videoclipuri pe YouTube cu dumnealui de la DIGI, PrimaTV, o aparție pe la TEO Show și părea un medic tânăr, ambițios și competent. Ne-am făcut o programare dimineață devreme la Medsana Primăverii și totul a decurs bine. Doctorul era optimist, noi eram tineri- nimic nu era bătut în cuie în materie de diagnostic- am primit o lista de analize de efectuat pentru stabili niște direcții.
Procedura Premergătoare Unei Fertilizări în Vitro
Primele analize recomandate în cazul investigațiilor legate de infertilitate sunt:
- Spermograma şi spermocultura partenerului
- Profilul hormonal parteneră: conţine analize precum FSH, Lh, TSH, Prolactină, Progesteron, Estradiol, AMH. FSH şi estradiolul dau indicii asupra rezervei ovariene, dar cel mai clar acest lucru este evidenţiat de analiza numită AMH – hormonul Antimullerian.
- Histerosalpingografia: pentru a măsura permeabilitatea trompelor uterine.
- CA125: analiză de sânge care dă indicii despre posibilitatea existenţei endometriozei localizată la ovare
- Ecografia transvaginală: pentru o imagine de ansamblu a cavităţii uterine, pentru a putea identifica prezenţa unor polipi sau a unui fibrom uterin ce pot împiedica obținerea unei sarcini.
Partea ce ține de soțul meu se încadra în normal. Conform spuselor Dr. Vythoulkas nu era nici cea mai bună nici cea mai rea spermogramă- nu știu dacă făcea această afirmație din perspectiva unui FIV.
Analizele mele hormonale – cred că era a 3 a oară când le făceam, dar ele au valabilitate limitată – au ieșit în limite normale.
Histerosalpingografia: permeabilitatea trompelor uterine
Această analiză nu e floare la ureche deși durează maxim 15 minute. Am făcut procedura la Medsana Cotroceni sub supravegherea Dr. Vythoulkas. A debutat cu semnarea unui formular care absolvea medicul de orice vină și o litanie de scenarii negative pentru care pacientul trebuia să semneze că își asumă răspunderea. M-am amuzat în sine mea și am semnat. Sunt o optimistă și nu am crezut că mi se poate întâmplă ceva deși nu mi s-a părut o abordare profesionistă. In jurul meu erau persoane preocupate bine de acel document. Am mai semnat încă de cel puțin 2 ori documente asemănătoare până am terminat cu FIV-ul ceea ce mă face să cred că la câștig ești in aceeași barcă cu medicul, la pierdere- pe barba ta 🙂 .
Revenind la histero- după o așteptare de câteva ore bune- am ajuns lângă cabinetul radiologic in care era altă pacientă care striga foarte tare și atunci m-a luat un pic panica. Mai citisem pe forumuri că sunt totuși dureri și o utilizatoare spunea că a luat ceva pentru durere înainte și a fost mai decent. Am luat și eu un Aulin sau ceva Ibalgin. Tot pe un forum am citit că cineva își aplicase un absorbant pe lenjeria intimă după procedură pentru mai multă siguranță-am făcut și eu la fel deși n-am avut nevoie.
Mi s-au dau un halat aproape transparent și papuci de unică folosință. Pe jos, pe lângă masa de procedură erau 2-3 stropi de sânge pe care asistentele i-au șters rapid dar mie mi se ridicase deja părul pe ceafă. Urcată pe masă cred că am conștientizat prima oară că eram pe un drum solicitant psihologic și uneori și fizic. A fost dureros dar a trecut: o asistentă care mă ținea de mâna a fost foarte drăguță și încerca să mă tot îmbărbăteze.
După procedură am mai așteptat vreo ora pentru a vorbi cu Dr. Vythoulkas- totul era în parametri normali. Mi s-a prescris Augumentin pentru a preveni eventuale infecții datorită procedurii.
Histerosalpingografia (credit : Wikipedia)
Histerosalpingografia (HSG) este o procedură radiologică pentru investigarea formei cavității uterine și a formei și permeabilității trompelor uterine. Aceasta implică injectarea unui material radio-opac în canalul cervical și, de obicei, fluoroscopia cu intensificarea imaginii. Un rezultat normal arată umplerea cavității uterine și umplerea bilaterală a tubului uterin cu materialul de injectare. Pentru a demonstra ruptura tubală, trebuie resperată scurgerea materialului în cavitatea peritoneală.
Procedura implică raze X. Ar trebui să se facă în faza foliculară a ciclului. Este contraindicată în timpul sarcinii. Este utilă pentru a diagnostica malformațiile uterine, sindromul Asherman, ocluzia tubală și boala inflamatorie pelvină. Este utilizată extensiv în tratarea femeilor infertile.
Testul se face, de obicei, cu un mediu de contrast radiografic (colorant) injectat în cavitatea uterină prin vagin și cervix. Dacă trompele uterine sunt deschise, mediul de contrast va umple tuburile și se va vărsa în cavitatea abdominală.
HSG poate fi dureros, deci analgezice pot fi administrate înainte și / sau după procedura de reducere a durerii. Mulți medici vor prescrie, de asemenea, un antibiotic înainte de procedura de reducere a riscului unei infecții.
AMH – hormonul Antimullerian și Analiza CA125
Testul AMH
Testul AMH (hormonul anti-mullerian) este un test de sânge care ajută medicul de fertilitate să evalueze rezervele ovariene. Testul măsoară nivelurile de AMH în sângele unei femei și ajută la determinarea unei îmbătrâniri ovariene premature (o rezervă ovariană diminuată) sau o insuficiență ovariană prematură.
Ce este AMH?
Hormonul anti-mullerian este o substanță secretizată de celulele granuloase în sacul ovulului în curs de dezvoltare (foliculi ovarieni). Cu inaintarea in varsta, numărul de foliculi ovarieni începe să scadă; prin urmare, cantitatea de AMH din sânge scade.
O femeie care are puțini foliculi rămași va avea un nivel scăzut de AMH și este aproape de menopauză.
O femeie care are multi foliculi ovarieni mici – are o afecțiune cunoscută sub numele de sindromul ovarului polichistic (PCOS) – are de obicei niveluri ridicate de AMH.
Cum este AMH un predictor al rezervelor ovariene?
Deoarece nivelurile AMH se corelează cu numărul de foliculi ovarieni, testul este un bun predictor al rezervei ovariene. Cercetătorii au descoperit că femeile cu concentrații mai mari de AMH au un răspuns mai bun la stimularea ovariană și sunt susceptibile de a produce mai multe ouă pentru FIV (fertilizarea in vitro) decât femeile cu AMH scăzut sau nedetectabil.
Un AMH scăzut indică o problemă cu cantitatea și calitatea ovulelor unei femei.
În cazul meu analiză arată și a indicat și Dr. Vythoulkas o posibilitate de ovare micro-polichistice. Atât a fost discuția noastră pe acest subiect. Desigur ovarele micro-polichistice pot influența fertilitatea dar e o zona crepusculară și deocamdată medicina mai are de investigat. La fel de bine, chiar și cu ovare polichistice poți obține o sarcina în mod natural.
Analiza CA125
Acest test de sânge este un marker pentru endometrioză. CA125 este o glicoproteină produsă de uter, cervix, tuburi
uterine și mucoasa toracică și abdomen. Poate circula în sânge dacă un pacient are endometrioză sau alte probleme ovariene.
Inițial utilizat pentru testarea cancerului ovarian, situație în care prezintă valori extrem de ridicate; CA-125 poate fi ușor crescut la femeia care are endometrioză. În general, nivelurile de CA-125 mai mari de 35 U / ml sunt considerate ridicate și pot fi sugestive pentru endometrioză. Trebuie să vă amintiți, totuși, CA-125 este doar un test de screening pentru endometrioză. Dacă este ridicat, este foarte sugestiv că s-ar putea să aveți endometrioză și că ar trebui efectuată o investigație ulterioară. Dacă este negativ, aceastA nu înseamnă neapărat că nu aveți endometrioză și trebuie luată o decizie clinică cu privire la faptul dacă doriți sau nu să faceți alte teste.
Endometrioza sub lupă
Din descrierea CA-125 de mai sus va dați seama cât de confuză m-a lăsat această analiză. Desigur poți opta pentru o intervenție laparoscopic pentru o diagnosticare mai clară. Deși confom analizei indicele este mult sub valoarea de 35U/ml doctor Vythoulkas a indicat existatenta unei suspiciuni de endometrioză.
În același timp în lumea medicală este o controversă și cu această afecțiune și nu se poate explica exact cum afectează fertilitatea. Desigur se menționează afectarea calității ovulelor dar la fel de bine sunt cazuri de femei diagnosticate cu endometrioză care obțin sarcini naturale, viabile. Ulterior am citit diverse forumuri unde paciente indicau înclinație Dr. Vythoulkas de a se îndrepta spre endometrioză când nu apare ceva mai clar la investigații.
Eram cu soțul la dumnealui în birou când analizam aceste rezultate și îmi era foarte clar sentimentul că doctorul îmi recomanda fertilizarea în vitro. Îmi spunea că pentru a trata endometrioză se face o procedura de diagnosticare laparoscopic și un tratament ce inducea un soi de menopauza. Se administrau hormoni ce blocau producerea hormonilor de stimulare ovariană. Se cobora astfel nivelul de estrogen și se întrerupea mentruatia. Doctorul insista că este un procedeu de durată și că rezultatele nu sunt garantate. Odată pornită menstruația această urma să realimenteze focarele de endometrioză și în scurt timp se ajungea la situația anterioară tratamentelor.
Am o menstruație regulată, cu precizia unui ceas elvețian: am dureri menstruale și iau câte un Ibalgin pe zi în primele 2 zile de ciclu. Datorită avalanșei de reclame pentru medicamente anti- dureri menstruale nu m-am gândit niciodată că ar fi ceva dubios la aceste dureri. Oricum nu îmi afectează calitatea vieții cum spun unele articole despre endometrioză.
Concluzii
Ca să concluzionez, începeam să ne simțim preocupați: cu sau fără endometrioză era clar că aveam o problemă de fertilitate care din păcate a rămas și acum neclară. Cum există infertilitate din cauze necunoscute nu prea avem opțiuni. Aveam niște economii și nu eram nici foarte răbdători. Am ales să facem un FIV (mai exact ICSI) și deja ne visam cu cel puțin gemeni :). Pentru a spori șansa unei sarcini Dr. Vythoulkas mi-a recomandat procedura de Endometrial Scratch pe care am efectuat-o in cadrul clinicii Genesis Athens de pe str. Justinian 3. A urmat altă rundă de Augumentin.
Este o procedură utilizată pentru a ajuta implantarea embrionară cu mai mult succes după tratamentul prin fertilizare în vitro (IVF) sau tratamentul cu injecție intraperitoplasmatică a spermei (ICSI). În general, acesta este utilizat doar pentru pacienții care au prezentat mai multe cicluri de FIV fără succes, în ciuda transferului de embrioni de bună calitate. Această explicație este oferită de un blog despre infertilitate din Australia.
Această procedura mi s-a părut efectuată după ureche. În primul rând nu mi s-a explicat concret utilitatea ei. În al doilea rând pentru că au trecut trei luni până am făcut procedura de ICSI. Pe mai toate site-urile de specialitate de prin afară medicii specialiști o recomandă în săptămâna înaine de FIV. In faza luteală a ciclului menstrual- mai exact cu o săptămâna după ovulație și câteva zile înainte de menstruație.
Faza incipientă a însemnat o multitudine de analize, timp și bani. Histerosalpingografia și Endometrial Scratching au însumat 2550 RON. Analizele în sine chiar nu mi-am notat dar cu siguranță pentru ambii parteneri au ajuns la cel puțin 1000RON. Prețurile sunt afișate pe site-ul Medsana dacă aveți răbdare să le dați o căutare. Noi am avut și unele gratuități și unele reduceri în baza abonamentului dar sumele de mai sus sunt finale. Sfatul meu este să aveți un buget, foarte multă răbdare, nervi tari dar și să cereți explicații și să vă informați.
VA URMA
nu l mai promovati pe escrocul de Vythoulkas, la el toata lumea are endometrioza
Acesta este un articol de informare. Daca il veti citti veti vedea si concluzia la care am ajuns.